Consiliere
Psihoterapie
Ramona Dumitrașcu
-Psihoterapeut-
Despre mine
Mă numesc Ramona Dumitrașcu, sunt psihoterapeut cu formare de bază în psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapeut de orientare ericksoniană. Scopul meu vocațional a fost să înțeleg mai bine ființa umană și să o ajut. Domeniul psihologiei cognitive m-a atras îndeosebi pentru a afla procesele cognitive, cum GÂNDIREA noastră POATE schimba, POATE modela și POATE transforma PSIHICUL UMAN.
Omul, ființa materială și spirituală are la bază gândirea, care își pune amprenta în dezvoltarea sa integrală.
”Suntem ceea ce gândim” – citate care ne pune pe gânduri mereu 🙂
Cu toții suntem sortiți gândirii sănătoase sau mai puțin sănătoasă,
Transformarea o simțim cu toții. Ea vine și ne modelează. Pentru fiecare dintre noi, există oameni sau conjuncturi, care într-un punct al vieții, ne schimbă și ne fac să realizăm lucruri deosebit de importante. Cu trecerea timpului, ne dăm seama cât de importanți suntem unii pentru ceilalți și cât de importanți au fost acei oameni pentru dezvoltarea noastră personală.
Suflet frumos, fii atent la sunetele care te înconjoară, la acele trăiri care te fac să simți liber, liniștit, că ești ceea ce îți dorești să fii!
Și dacă nu te-ai descoperit încă și îți dorești să o faci, te invit să vii să încercăm să mergem împreună pe cărările vieții, în călătoria sufletului!
Educație și formare
- Colegiul Psihologilor din România
Practicant – Supervizare Psihologie Clinică (în curs) - Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Licențiat în Psihologie - Asociația de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală – AHPCC
Hipnoterapeut și Psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală - Centrul Cira Therapy
Terapeut ABA – Voluntariat
Diplome şi atestate
CUM TE PUTEM AJUTA
Serviciile noastre sunt adaptate nevoilor tale.
Evaluare Psihologică
Consiliere Psihologică
Psihoterapie
Servicii online
Servicii pentru
Contact
Psihoterpeut Ramona Dumitraşcu
Str. Schitului, Nr. 1, Sat Romanii de Jos, Oraş Horezu